Svastică (sanscrită - suastika), scris uneori și zvastică, este un simbol originar din jainism, fiind o cruce echilaterală cu brațele îndoite la jumătatea acestora în unghi drept în sens orar sau antiorar. De obicei este orientată astfel încât toate liniile principale să fie orizontale, dar se găsesc și variante în care aceasta este rotită cu 45 de grade; versiunea hindusă este adesea decorată cu un punct în fiecare sfert, varianta fără punct fiind considerată cea oficială în hinduism.

Svastica nu apare odată cu nazismul, ci cu mii de ani înaintea sa. Se găseşte pretutindeni în Europa veche, întinzându-se până în Orientul Mijlociu, India, China şi poate chiar mai departe. Cea mai veche atestare a simbolului nu este nici în Scandinavia, patria lui Odin, şi nici în India, căminul celebrei culturi de pe valea Indusului, spre dezamăgirea ariosofiştilor. Cea mai veche svastică descoperită vreodată a fost găsită în Mezine, Ucraina, pe o figurină de fildeş, cu o vechime incredibilă de 12.000 de ani. Se ştie că una dintre primele culturi care au folosit svastica a fost o cultură neolitică din sudul Europei, care ocupa teritoriile de astăzi care aparţin de România, Serbia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina şi a fost numită cultura Turdaş-Vinca, datând de acum aproximativ 8.000 de ani.

Svastica este omniprezentă în Asia, având cele mai benigne conotaţii, de la pace, prosperitate (India), noroc (Nepal, India, Pakistan), până la eternitate (Mongolia) şi sacru (Coreea, India). În Europa, svastica este încă asociată ideii de ură şi rasism, motiv pentru care este blamată afişarea ei. În 2005, Uniunea Europeană a încercat să interzică acest simbol, însă a fost confruntată cu obiecţii majore din partea multor naţiuni, printre care lideră de opinie a fost Marea Britanie. În 2007, deţinând preşedenţia Uniunii Europene, Germania a încercat propunerea unor sancţiuni drastice asupra afişării svasticii, conform legii interzicerii simbolurilor organizaţiilor neconstituţionale. A fost contracarată de protestele grupărilor hinduse din întreaga Europă, potrivit cărora, deşi a fost timp de ani buni simbolul nazismului, svastica fusese înainte de aceasta, mii de ani, un simbol al păcii.

Svastica a fost folosită de mongoli, indieni, vikingi, celţi, etrusci, traci, atlanţi, greci şi chiar de troieni, fiind descoperită de arheologul Heinrich Schliemann în ruinele fostului oraş Troia. De-a lungul timpului, în diferite zone ale lumii, svastica a avut numeroase denumiri, precum crucea îndoită sau încârligată; crucea gammadion – pentru că fiecare braţ al ei seamănă cu litera gamma grecească; fylfot – un termen împrumutat din heraldică şi arhitectură şi însemnând “patru picioare”; roata soarelui; tetraskelion – adică “patru picioare”; “ciocanul lui Thor” – zeul fulgerului în mitologia scandinava etc. “Ciocanul lui Thor” a apărut în urmă cu 5.000 de ani, sub forma unei cruci care, prin braţele ei egale, reprezenta cele patru forţe primare şi constituia un semn aducător de noroc. Cu timpul, această cruce a fost inclusă într-un cerc, care îl reprezenta pe Creator, fără de care cele patru forte primare nu ar fi putut face nimic. Mai târziu, braţele crucii au fost extinse peste marginile cercului, în unghi drept, de la est la vest, şi cercul a fost mutat în centru. Această reprezentare consemna faptul că cele patru forte acţionează în tot Universul, sub controlul Creatorului suprem. Cele patru braţe ale crucii înseamnă fiecare ceva: una înseamnă “constructor”, alta “geometricieni”, a treia “arhitect” şi ultima “cei trei paşi către tron”, pe când centrul zvasticii simboliza Pământul.

Referindu-se la “ciocanul lui Thor” şi la apariţia svasticii, o legendă povesteşte că, la porunca Creatorului, cele patru mari forţe primare au construit universul şi tot ce exista în interiorul lui, după care au creat Pământul şi viaţa pe el.

Svasticele sunt motive ornamentale în arhitectura hindusă, în lucrarile de artă japoneze, indiene, chineze, coreene, dar şi în arhitectura antică din Europa apuseană, unde apar frecvent în mozaicuri, frize şi alte lucrări. De asemenea, anticele desene arhitecturale greceşti sunt pline de motive reprezentând svastici. În religia hindusă din India şi Nepal, svastica reprezintă un simbol foarte popular, care se întâlneşte pretutindeni: în temple, altare, picturi, icoane etc., unde, de regulă, înlocuieşte în inconografie roata. Tot în această religie svastica îl reprezintă pe zeul creator Brahma, pe zeul hindus Ganesha – o divinitate a cunoaşterii, dar şi pe Surya – zeul soarelui. Hinduşii consideră svastica sfântă şi aducătoare de noroc, şi de aceea o folosesc la decorarea a tot felul de obiecte din cultura lor.

Şi în religia budhistă svastica este prezentă pe cărţile sfinte budhiste, pe pieptul unor statui ale lui Budha, iar uneori imprimată chiar şi pe picioarele statuilor. În China, svastica este semnul numărului zece mii, care reprezintă totalitatea fiintelor şi a manifestărilor, dar şi forma primitivă a caracterului tang, care indică cele patru directii ale spaţiului. Svastica apare şi pe gulerele bluzelor copiilor chinezi pentru a-i apăra de spiritele rele.

În Japonia, svastica îl reprezintă pe Dharma – zeul armoniei universale şi al echilibrului polilor opuşi. Japonezii numesc svastica “manji” şi o folosesc drept indicator pentru templele budhiste pe hărţile oraselor.

În jainism, religie şi şcoala filosofică indiană opusă brahmanismului, svastica este singurul simbol sfânt, considerat un semn aducător de noroc, şi de aceea e prezent pe toate templele şi cărţile sfinte. Ceremoniile religioase din cadrul acestui cult încep şi se termina, totdeauna, cu crearea unei svastici din boabe de orez, în jurul altarului.

În Asia, multe reprezentări de Buddha au de asemenea o svastică, în general pe piept. O statuie reprezentând zeul Vaisravana, un rege buddhist al Tibetului, cât şi statuia din Hong Kong ce-l reprezintă pe Buddha Amoghasiddhi, ambele poartă o svastică pe piept.

Francmasonii, care sunt preocupaţi de simbolistica cosmografică, considerau centrul svasticii ca fiind “Steaua Polară”, iar cele patru braţe, cele patru poziţii cardinale ale Ursei Mari faţă de ea. Despre autorul britanic Rudyard Kipling (1865-1936), care a fost puternic influenţat de cultura indiană, se spune că avea desenată o svastică pe copertele cărţilor sale, aceasta până când apariţia nazismului a schimbat sensul acestui simbol. Şi cercetaşii britanici au folosit svastica un timp, după care au renunţat la ea tot din acelaşi motiv. Cu toate că nu a fost prea des folosită în arhitectura din Europa apuseană, un desen reprezentând o svastică se poate vedea pe podeaua catedralei din Amiens (Franţa).

Împărăteasa Alexandra Feodorovna a introdus semnul svasticii la curtea ţaristă, influenţată de Badmaiev, un medium de formatie budhistă din Tibet. Şi pentru că legatura ocultă să pară şi mai evidentă, pe un zid al casei Ipatief din Ekaterinensburg, unde bolşevicii au asasinat familia ţarului, Alexandra Feodorovna a desenat o svastică şi o inscripţie cu un mesaj misterios referitor la o societate secretă, numită “Dragonul Verde”, originară din Tibet.

În anul 1917 ţarul Nicolai al II-lea al Rusiei pierde puterea, controlul asupra ţării preluându-l Guvernul Provizoriu. Acest guvern emite bani care aveau pe ei simbolul svasticii. După ce prin intermediul unei lovituri de stat, în octombrie 1917, puterea este acaparată de bolşevici, svastica a fost prezentă pe bani şi chiar pe uniforma Armatei Roşii (până în 1920).

Svastica (crucea încârligată, germană: Hakenkreuz) aparținea cultului solar din epoca de bronz, și apare în țările în care a trăit rasa pelasgică, pe care o întâlnim de la începuturile ei și pe teritoriul țării noastre. Svastica este, în genere, semnul distinctiv al raselor ariene, și în special al ramurei tracilor, din care se trage și poporul român, prin daci. Pe teritoriul României, cele mai vechi semne ale svasticii au fost găsite în Transilvania, la Bod (Brenndorf), lângă Brașov, la Turda, dar și în alte localități, datând din epoca pietrei. De la arieni svastica a trecut în cultul creștin, și este forma primitivă a crucii. Cultul svasticii a continuat să existe și în Dacia Romană. Astfel, pe o inscripție a cohortei Dacice I, Aelia Dacorum, se găsește semnul svasticii cu brațele spre răsărit. Ea a continuat să fie păstrată de popor de-a lungul timpului și putea fi găsită pe monumente, pe cusăturile naționale, pe podoabele bisericești vechi. Acoperământul mormântului Mariei de Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare, din 1477, este împodobit cu svastici. Ele se găseau și pe pictura bisericii Trei-Ierarhi din Iași. Din 1918, svastica devine simbolul mișcărilor antisemite în Germania, Austria și în alte țări. La noi a fost semnul Ligii Apărării Național Creștine a profesorului A. C. Cuza, și a Partidului Național Creștin. Din păcate, sensul inițial al acestui frumos simbol al vieții a fost "deturnat" de către nazism și hitlerism, iar svastica nazistă a devenit simbolul mișcării național-socialismului. Astăzi svastica este un simbol blamat și interzis, fiind un simbol indubitabil al identității naziste.